Raport Activitate

Răzvan Timofciuc

Consiliul Local 2020-2022

Schimbăm împreună
acest sistem falimentar!

În 2016, intram în Consiliul Local și de atunci mă lupt cu un sistem corupt din Primăria Iași.

Da, pot vorbi despre reușite: de la săli de sport pentru care am obținut  finanțare, refacerea unor pasaje pentru pietoni care de zeci de ani stăteau în degradare, dotarea școlilor cu videoproiectoare sau investiții punctuale în realizarea de parcuri.

Pot vorbi despre cum am reușit singur, fără avocați, să îl inving pe Chirica în instanță și să obțin acces la documente de interes public care confirmau suspiciunile de corupție.

Pot vorbi despre sute de ieșeni pe care i-am întâlnit personal în toți acești ani și ale căror of-uri le-am ascultat ți interpelat din Consiliul Local. Am fost vocea celor fără voce, puterea celor fără putere. 

Dar îmi dau seama că e nevoie de mai mai mult. E nevoie să schimbăm acest sistem falimentar, care de 30 de ani ne servește aceeași ciorbă reîncălzită, nu doar să luptăm împotriva lui. Aceiași oameni care trăiesc în trecut, dar au pretenția să ne conducă în viitor, ne promit din 4 în 4 ani că de data asta va fi altfel. Și nu a fost altfel și nici nu va fi altfel. E nevoie să pășim într-o altă etapă a vieții noastre ca oraș, cu oameni rupți de tarele trecutului, onești, curajoși și care slujesc doar interesul public!

Oamenii valoroși ai Iașului,
invitați la un proiect comunitar

Imaginați-vă dacă toate frustrările miilor de ieșeni dezamăgiți și scârbiți de ceea ce se întâmplă în Primărie ar fi puse în slujba unui proiect constructiv pentru comunitate.

Imaginați-vă dacă toți oamenii buni, profesioniști ar avea parte de o administrație care îi prețuiește, care e deschisă să îi implice într-un efort comunitar de modernizare și reformă. Eu știu o mulțime de astfel de ieșeni și sunt convins că și voi știți astfel de ieșeni.

Îmi dau seama că singura soluție pentru a reuși să ne apucăm cu adevărat de congestia traficului, poluare, spații verzi, dezvoltarea urbanistică, transport public, mizeria din cartiere sau modernizarea școlilor este să oferim ieșenilor șansa de a avea o administrație USR, cu o majoritate politică USR și cu o echipă de oameni buni din societatea civilă care să vină alături de noi.

Din 2020, împreună cu colegii mei consilieri locali, suntem cei care apărăm interesul public și îi reprezentăm pe Ieșenii care își doresc o administrație integră, competentă și care se ocupă de marile probleme ale orașului

Iași – un oraș mai bun
cu oamenii lui!

Vă chem alături să luptăm pentru un Iași înnoit. Să luptăm pentru un oraș mai bun cu oamenii lui.

Noi vom construi clădiri, iar mai apoi ele ne vor construi pe noi”, spunea Churchill. Mediul în care trăim ne influențează. Poluarea, aglomerația, traficul, cenușiul cartierelor, lipsa spațiilor de relaxare și interacțiune în cartiere au impact negativ asupra noastră.

Îmi doresc un oraș care să ofere oportunități locuitorilor săi, dar și o calitate a vieții ridicată. Un oraș care pune în centrul politicilor publice OMUL, nu betoanele sau mașinile.

Acest echilibru între performanță/creștere economică/dezvoltare și starea de bine a locuitorilor cred că este soluția pentru o comunitate fericită și prosperă.

Ce vrem noi de la orașul în care trăim? Fiecare dintre noi vrem  simțim dorul de a ne întoarce la acel acasă atunci când suntem plecați. Să simțim cuvântul ”acasă” când ne gîndim la orașul nostru atunci cînd suntem plecați. Să trăim într-un oraș pentru toți, cu oameni fericiți, relaxați și o viață de calitate pentru fiecare dintre noi. Un oraș care să nu ne creeze încrîncenare pe chip, ci mereu să ne surprindă. În bine.

Orașul nostru este casa noastră. Astăzi, în secolul XXI, locuitorii Iașului nu sunt preocupați doar de apartamentul sau casa lor, ci și de cartierul și comunitatea în care trăiesc. Îmi doresc să trăim într-un oraș smart, cu servicii smart, care ne ușurează viața: să îți poți ridica un certificat de atestare fiscală sau un certificat de urbanism cu un simplu click, de exemplu.

Jocurile nu sunt făcute!
Te invit alături de mine!

Vă ofer energia, buna-credință și șansa de a vă redescoperi sensul pentru care, la un moment dat, ați făcut pasul spre politică.

Știu că mulți sunteți dezamgăți, resemnați și neîncrezători. Și eu, de multe ori, am aceleași întrebări, frustrări și mă apasă un sentiment de abandon.

Dar eu cred că Iașul are viitor. Că România democratică, modernizatoare și reformatoare are viitor. Spiritul orașului nostru este unul al curajului pentru transformări, inovație și înnoire. Trebuie doar echipa și proiectul autentice care să trezească acest spirit amorțit.

Și încă ceva: jocurile nu sunt făcute! Cei care au decis în spatele ușilor închise funcții și candidaturi subestimează forța și curajul nostru, al celorlalți!

Te invit alături de mine să construim mișcarea pentru schimbarea adevărată.

"*" indicates required fields

Omul tău din primărie!

Social

Îmi exprim acordul cu privire la utilizarea datelor mele personale în scopul contactării de către Răzvan Timofciuc, cu respectarea prevederilor legale. Am fost informat că datele furnizate vor fi tratate confidenţial, în conformitate cu prevederile Directivei 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, transpusă prin Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor cu caracter personal.