fbpx

Esplanada Oancea, în pericol!

de Răzvan Timofciuc

Esplanada Oancea este în pericol.

Autorizația de construire pentru doua blocuri turn care vor distruge Esplanada Oancea a fost semnata de către primarul Chirica. În ciuda promisiunilor ferme ca va încerca să găsească “o cale de mijloc” între dezvoltator și cetățenii direct afectați.

Acum, dezvoltatorul are cale libera sa construiască blocurile.

Autorizațiile aprobate de Primărie sunt pentru două imobile P+8, însă, cu tot cu demisol și supraînălțare, acestea vor putea ajunge la 10-11 nivele. Suprafaţa se află la intersecţia străzilor Oancea şi Han Tătar, unde, în 2016, a fost finalizat un alt bloc „cu cântec”.

Locuitorii din zonă au protestat de mai multe ori pentru distrugerea spațiului verde din zonă și de efectele negative ce rezultă din asta.

În adresa semnată de cele 16 familii de la Asociaţia de proprietari Bloc 354, scara B, Oancea nr. 10, în frunte cu Constantin Gheţeu, preşedinte, oamenii au explicat, în trei puncte, de ce se împotrivesc. „Studiul geotehnic întocmit de ICPROM Iaşi între anii 1986-1988 relevă faptul că structura geologică a subteranului este alcătuită dintr-un strat de argilă loessoidă cu o grosime de aprox. 7-8 metri sensibilă la umezire din grupa A (cu risc de prăbuşire) cu existenţa în subteran de galerii de nisipării la 10-12 metri, beciuri, hrube şi puţuri.

Din această cauză, construcţia de blocuri a fost sistată în acea perioadă şi planul urbanistic de atunci cuprindea doar construcţii cu un CUT foarte scăzut (1mp ADC/mp) pentru a nu pune în pericol siguranţa versantului şi a construcţiilor existente”, au arătat locatarii în adresa transmisă Primăriei.

PUZ-ul aprobat la sfârşitul lunii februarie 2018 ignoră această problemă geo şi a posibilelor alunecări.

Cele 16 familii de la Blocul 354, scara B au mai atras atenţia şi asupra faptului că blocurile vor fi prea apropiate. „La o simplă analiză a planului (…) se poate observa că distanţa între blocul 354 sc. B şi blocul ce urmează a fi construit este de doar 15 m, iar înălţimea blocului nou este de 42 m (…). În cazuri ca acesta este necesară întocmirea unui studiu de însorire”.

Cu alte cuvinte, oamenii vor să vadă cum le va afecta noul imobil iluminarea naturală a locuinţelor. Lipsa soarelui, spun semnatarii petiţiei, ar putea avea consecinţe pentru ei: „Va afecta calitatea vieţii locatarilor şi va conduce la deteriorarea şi diminuarea valorii de piaţă a apartamentelor”.

În al treilea rând, oamenii din Oancea vorbesc despre poluare şi distrugerea spaţiilor verzi prin realizarea acestei investiţii.

Protestul locatarilor a fost ignorat, iar consilierii locali au aprobat PUZ-ul care prevede că din cei 2.463 mp de teren se poate construi pe 1.231 (adică 50%), cu o arie desfăşurată de 7.389 mp, cu un regim de înălţime 2S+P+M+10E+Eth. Lângă bloc, firma mai are o clădire 2S+P+M, aşa putându-se ajunge la o ocupare a terenului de 50%.

#OmulTăuDinPrimărie