Solicit reducerea la jumătate a salariilor și indemnizațiilor directorilor și membrilor CA de la societățile din subordinea Primăriei!

de Răzvan Timofciuc

Care este contextul?

În timp mii de ieșeni intră în șomaj tehnic și cu toții suntem îngrijorați de veniturile noastre în viitorul apropiat, la societățile din subordinea Primăriei este desfrâu pe banii publici. Salariile directorilor și indemnizațiile membrilor din Consiliile de Administrație sunt indecente, cu atât mai mult cu cât sute de angajați de la aceste societăți vor intra în șomaj tehnic de la 1 aprilie, sub motivația că au scăzut încasările și nu mai pot fi susținute salariile întregi.

Astfel, în timp ce sute de angajați vor primi 75% din brut (fără sporuri), ceea ce înseamnă că net vor încasa aproape 50% din cât au încasat luna anterioară, cei din conducere și-au mărit substanțial salariile și indemnizațiile, și așa foarte mari!

Ce voi face?

În ședința de CL de marți, când votăm bugetul de venituri și cheltuieli al societăților din subordinea Primăriei, voi solicita reducerea la jumătate a salariilor directorilor și a celor din Consiliile de Administrație. Chiar și așa, veniturile medii ale directorilor ar fi de minim 7500 lei net / lună, iar indemnizațiile celor din CA de 2000 lei net / lună.

Dacă propunerea mea va fi aprobată, se va face o economie generală de 3.639.330 lei! Acești bani pot fi folosiți pentru măsuri în vederea prevenirii răspândirii și infectării ieșenilor cu noul COVID-19 și susținerea sistemului public de sănătate.

Provoc PSD și consilierii locali ai PSD, care se erijează că sunt de partea clasei muncitoare, să voteze propunerea mea de reducere la jumătate a salariilor și indemnizațiilor indecente ale celor din conducerea societăților din subordinea Primăriei.

CITADIN SA – 1.188,860 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat)

3 Directori executivi – 17550 lei net / lună / director

4 membri CA – 3546 net / lună

SPAȚII PUBLICE S.A. – 1.507.000 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat)

3 Directori executivi – 17550 lei net / lună / director

4 membri CA – 3546 net / lună

SALUBRIS S.A. – 1.238.000 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat)

1 Director executiv – 26714 lei net / lună 6 membri CA – 5563 lei net/ luna

COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC S.A. – 2.044.000 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat)

4 directori executivi – 17.550 lei net / lună

5 membri din Consiliul de Administrație – 5960 lei net  / luna

EcoPiața S.A. – 642.800 lei / lună (cheltuieli aferente contractelor de mandat)

1 director – 21.645 lei net/ lună

4 membri în CA – 2340 lei net/ lună

S.C. Termo Service S.A. - 658.000 lei / an (cheltuieli aferente contractelor de mandat)

1 Director – 15210 lei net / lună

4 membri CA – 4212 lei / net lună

#OmulTăuDinPrimărie